Continui sa ma opun din ce in ce mai vehement realitatilor din jur in ciuda faptului ca odata cu varsta ar trebui sa vina si un soi de intelepciune. Ingeri in America este un spectacol foarte modern pentru Romania, ca subiect (marginalizarea), regizoral (e plin de formule high-tech, are mai multe planuri narative care apar ca niste licurici ce coexista in acelasi spatiu, un spatiu care abuzeaza uneori de conventie intr-un mod haios, de exemplu scaunele dintr-o statie de metro devin locuinta particulara prin prezenta unei lampi de birou). Nici actorii nu sunt rai, Adrian Nicolae si George Costin (cuplul de gay), Sorin Miron (asistenta medicala) Alexandru Ion (mormonul), si bineinteles George Ivascu, mai putin Virginia Mirea cu care ma obisnuiesc mai greu in accentele ei tehnice. Piesa e si ea considerata buna, desi dupa mine frizeaza adesea filosofia, nu dramaturgia de calitate.
Problema este urmatoarea si e una de ordin personal. Noi nu avem o comunitate gay bine definita in Romania, chiar daca ea exista, nu e un fenomen social reprezentativ ca in America. Nu avem nici negri si nici evrei la scara mare, pentru ca nu e nici cald, si nici rost de mari afaceri legale nu e in tara asta. Asta nu inseamna ca nu avem minoritati, mai mult sau mai putin oprimate. De exemplu ungurii sau tiganii. Deci din start eu trebuie sa fac niste paralele in minte. Sigur ca exista in piesa un prag de universalitate, dupa care lucrurile capata sens in ideea de toleranta, boala, iubire, egoism. Dar pana la acest prag, specificitatea piesei e cu totul straina de cultura romana, deci e o invazie anglo-saxona. Nu stiu daca sunt suficient de cunoscator al culturii anglo-saxone, deoarece la noi se promoveaza numai gunoaie la TV, astfel incat sa citesc acest spectacol in cheie americana cum ar trebui si sa-l ridic la statut de opera de arta. Un lucru este cert insa pentru mine, si m-a impiedicat sa aplaud. Perspectiva asupra comunismului e clar specific americana, si e ignoranta fata de perspectiva romaneasca. Asa ca de ce sa fiu eu nobil si sa fac un gest de marinimie, cand nici macar textul piesei nu imi face cinstea de a nu-mi ignora cultura. Ma simt ca un negru care s-a dus la o conferinta a albilor, care a facut-o din curiozitate, si care nici macar nu poate sa-i condamne pe albi ca isi tin conferinta lor, pentru ca stie ca nu-i era dedicata lui. Sau cum s-ar zice pe romaneste, I feel misplaced in my own country.
ce m-a fascinat cel mai mult in tot spectacolul a fost un amanunt scenografic, si anume pe fundal din cand in cand se picta in mod real cu grafitti, cu alte cuvinte era un decor care de fiecare iesea altfel din punct de vedere al formei artistice, lucru care nu nici prea fix (decor clasic spatial, obiecte cu forma fixa si pozitie cvasi-fixa), nici prea lax (decor schimbat in functie de dinamica piesei).
RăspundețiȘtergeretot legat de scenografie, la un moment dat s-a relevat prin zugravire un text care aparea ca fiind ascuns in hartie. textul era minciuni, dar ideea relevarii treptate a unui element de decor mi-a placut.
RăspundețiȘtergerehttp://www.sensotv.ro/arte/Interviu-3009/victor-ioan-frunza-si-ingeri-in-america#/0
RăspundețiȘtergereMi-a placut felul in care a vorbit despre piesa ca provocare si dealtfel am avut placerea de a-l cunoaste personal. Subtitlul piesei "fantezie gay cu teme nationale" nu-i place, il prefera pe cel cu ingeri. Poate pentru ca aici e problema: saltul de la tema gay la teme nationale se face cu brio, dar mai sus se pare ca nu. Sunt curios ce parere au Americanii inteligenti despre Cehov. E oare imposibil sa transcenzi orice cultura?
piesa are un merit, in plan personal. tot vorbindu-se despre gay si asocierea gay-republicani, care e paradoxala, dar se face frecvent in filmele americane, am inteles ca de fapt insurectia, duritatea gaylor (fie republicani, fie doar nervosi) e o revolta si un mijloc de protectie a faptului ca societatea nu-i accepta la scara larga. De aia uneori cei mai talentati, sau cei mai gata de lupta sunt gay.
RăspundețiȘtergeremai exact e o manifestare analogica: lupta pentru recunoastere-acceptare (gay) si lupta pentru traditie-patriotism (republicani).
RăspundețiȘtergerefelul in care coexista cele doua contrarii in aceeasi persoana e reprezentat de un personaj: mormonul care descopera ca e gay, si trece de la negare la acceptare.